De cand s-a zgribulit vremea, in FI-E-CA-RE dimineata imi ingheata dresurile colorate in doua statii de tramvai si una de autobuz (da, stiu, pare ca fac doua zile pana la serviciu). Scena asta se repeta si seara. Si tot in fiecare dimineata, timp in care fac cativa pasi de dans ca sa nu intepenesc cu totul, numar: 1, 2, 3 , 4, 5, 6, 7 masini cu o singura persoana, respectiv soferul.

Hmm.. Ceva da cu rest. Stop cadru. Noi, astia care  degeram in statiile de ratb si ei, cei care stau in masina, intr-o bluzita lejera, cu zambetul larg pe fata, cand din cap pe muzica de la radio. Buuun. Cum rezolvam aceasta problema? Am o idee! Nu am intors-o pe toate partile (deci s-ar putea ca ceva sa nu se lege), dar nici n-am puterea sa o fac acum, caci inca am mainile inghetate de la tura de tremurat de dimineata. Ce-ar fi ca cei cu masini sa se ofere frumusel sa ne duca si pe noi la serviciu, iar noi, amaratii care stam la mana (sau rotile) ratb-urilor, sa le dam banii de pe abonamente. Dar de acesti 50 de lei, cat costa un abonament pe toate liniile, sa beneficiem si de transportul in oras, oriunde ne vrea inimioara. Aici s-ar putea sa fie partea in care ma injura cei cu masinile 😀 Dar sa nu fie cu suparare, sunt doar un copil naiv care asterne pe monitor tot ce-i dicteaza imaginatia.

In felul acesta, ne facem prieteni noi. Daca relatia de prietenie nu se leaga de la al doilea drum (primul e de tatonare), e semn ca nu va potriviti.

Intre timp, pana primesc niste propuneri de acest gen, m-am hotarat sa castig o masina. Acum ar fi frumos din partea mea daca as incepe sa particip la chestii. Si mai departe, dupa cum spun unele cititoare de pe site-ul de care ma ocup „Merit acest premiu. Mos Craciun, nu ma uita! Te rog sa ma ajuti sa castig!”. Deplorabil.