Azi sunt mai emotiva decat de obicei. Inca nu am plans, dar nu este exclus. As vrea sa stau toata ziua cu o cana de ceai in maini, eventual in patul meu, nu la birou.

Astazi ma gandesc la faptul ca toti avem nevoie sa ne simtim importanti. Cu atat mai mult, avem nevoie sa ni se spuna ca suntem importanti. Uneori gesturile nu ajung, sau poate nu sunt intelese. E bine sa stii ca esti mai mult decat o bucata de carne ambulanta, cum spune un nou cunoscut de-al meu. E placut sa stii ca daca s-ar intampla ceva maine cu tine… ar ramane ceva in urma. Macar povesti frumoase. Ca dupa ce multi vor plange, vor fi zambi pentru ca te-au cunoscut. Sau cand pleci pentru o perioada, oamenii aia dragi sa-ti spuna ca le-ai lipsit. De-aia cred ca este necesar sa ii asiguram pe cei de langa noi ca sunt importanti. E bine sa te simti important. Daca esti, si nu o simti, cineva ar face bine sa ti-o spuna.

Tot azi ma mai gandesc la cat de mult imi iubesc parintii si prietenii, la cat de dor imi e de unii oameni, la cat imi sunt de nesuferiti indivizii superficiali si la cat de mult imi doresc sa fiu acasa la mine, in pilota cu puf de gasca.

Totusi nu azi, intr-o alta zi, am sa va povestesc despre terapia Bowen. Acum nu-mi doresc decat sa vina acest terapeut, sa puna mana pe mine si sa ma vindece de durerea de spate, de melancolie si de ploaie. Atat.

Sa fie soare! Am zis!