Trebuie să recunosc că am ajuns doar de două ori la Sfinxul din Munții Măcinului și, de fiecare dată, ghidată de oameni veniți de la niște sute de kilometri. Sigur că-i mai mare rușinea, eu, născută și crescută în zonă. Dar aia e, hai că am trecut și peste asta, și acum vreau să le dau o mână de ajutor celor cărora li se pare complicat să facă traseul până acolo.

Am tras o fugă la apus (fugă pe bune, că ne era teamă că ne prinde noaptea pe acolo), dar am și ceva poze din tura anterioară, de-aia unele fotografii sunt cu soare și altele cam fără lumină. La dus am făcut 45 de minute (cu pauze dese pentru poze), la coborât, 20.

Dacă îți aloci o zi să te plimbi, să faci picnic, indicat ar fi să parcurgi tot traseul Culmea Pricopanului (detalii, aici), dar dacă ești în trecere prin zonă, există o scurtătură cât să te bucuri de o mostră din Munții Măcinului, ca apoi să revii și să-i admiri în voie.

Dacă te întrebi: „Dar ce aveți voi, mă, la Măcin acolo?”, iaca, pe foarte scurt. Avem Dunăre și munți:

Ca să ajungi la Sfinxul din Munții Măcinului, la ieșirea din oraș, cum te duci spre Greci, faci stânga pe primul drum de țară. Localnicii îl știu drept Linia a 3-a.

Când o să dai de răscrucea asta, fă dreapta, spre Regia de Tutun. În stânga este Mănăstirea Izvorul Tămăduirii.

Indicatorul probabil spune că faci 30 de minute până la pornirea pe traseu (am fost cu mașina și n-am putut să verific).

La răscrucea asta mergi în sus, după cum indică Otto:

Dacă ești cu mașina, poți să parchezi înainte de plăcuțele astea albe. Mai sus, cel puțin pe ruta asta, drumul e surpat. Atenție! Sunt indicatoare cu „Proprietate privată” în dreapta drumului, așa că nu-ți lasă mașina pe terenul omului.

Apoi tăt înainte:

Nu uita să privești și în jurul tău:

Traseul e marcat cu o bandă albastră, în mijlocul a două benzi albe, și după acest simbol o să ne uităm de acum.

Recomand să-l urmezi pe Otto, pe sus, că pe jos vei călca într-un pârâiaș (dar dacă ești cu bocanci, dă-i bătaie, că tot acolo ajungi).

Dacă până acum am mers numai înainte, aici e toată schema. Marcajul, prin săgeata-prietenă, aproape strigă: „Ăăăăăi, la dreapta!”. Numai că scurtătura e prin stângă. Vom urma drumul de țară.

Pauză de respirat și de admirat.

Măcinul văzut oleacă de sus.

Am cam ajuns. În stanga, Sfinxul, dar într-un unghi care nu-i face mare cinste, și mâna care indică cu degetul arătător spre cer.

Eu aici văd o broască țestoasă cu gura deschisă (nu te uita în iarbă, că mă refer la forma pietrelor).

Am ajuns la popasul Șaua Șerparu, destinația finală:

Loc de odihnă cu vedere la Sfinxul din Munții Măcinului:

Alt unghi al Sfinxului, în care eu văd ochii, nasul, ba chiar și o gură (cu puțină imaginație).

De la popasul din Șaua Șerparu poți să te întorci de unde ai venit sau să alegi un alt traseu.

Câteva surprize de pe traseul făcut în mare fugă:

Nu uita: asta e doar o mostră din ce au de oferit Munții Măcinului! Te îndemn să-i parcurgi la pas lejer, cu ochii mari în jur, încercând să ghicești ce forme au să-ți dezvăluie.

Drumuri bune!

Fotografiile pot fi folosite doar cu acordul meu. Mă găsiți pe Facebook sau îmi puteți scrie aici.