Astazi a fost prima zi de vacanta. Sper sa nu fie una prea lunga, dar ma simt ca atunci cand terminam inca un an de scoala.

Miercuri mi-am strans toate jucariile de la fostul loc de munca. E uimitor cate chestii poate sa stranga la birou, o Oană, in doi ani de zile. De la carti, autografe (de la Bogdan – El Negro), biletele de amor colegialicesc, fotoliu pentru telefonul mobil, pana la farfurii si cani.

Au fost momente grele, in care se auzea doar oftatul meu in tot biroul, momente lipicioase in care ma trezeam cu cate o colega in brate si o singura clipa de „Hai, trebuie sa o facem si pe asta. Sa ne caram de aici”. Cand am trimis mail de adio colaboratorilor mei, unii au fost asa draguti incat mi-au raspuns si m-au incurajat, cu tristete in litere, caci de acum adresa mea cu @edipresse.ro la urma nu va mai exista.

In orice caz, precum dependentii de droguri si de alte lucruri mai mult sau mai putin nocive, nu voi renunta de-odata la colegii mei. Maine le fac din nou o vizita. Mi-ar placea sa spun ca o sa apar in birourile lor de fiecare data cand le va fi dor de mine, dar asta ar inseamna sa fiu acolo de luni pana vineri, de la 10 la 6. Eh, stati linistiti. Nu sunt increzuta. Asta e adevarul. Doar eu „eram raza lor de soare”, eu fluieram si topaiam, saream in sus cand primeam ok-ul pentru un articol important si plangeam de foame cum trecea de ora 1.

In rest… in vacanta e bine. Nu, n-am dormit pana la 12 ca ceasul meu biologic trebuie setat dupa programul de vacanta. Nu, n-am lenevit. Da, m-am intalnit cu oameni dragi. Da, am gatit pizza cu felii de paine inmuiate in lapte, cum facea mama in copilarie, si clatite.

Bucurati-va de job, somaj sau vacanta mare, fiecare dupa puteri!